Ne-am deplasat sâmbătă, 24 octombrie, în Transnistria ucraineană (nu este vorba de o confuzie, o să explic mai jos această noţiune – n. a.), în localitatea Tocile (Tocilovo, în ucraineană), regiunea Odesa, raionul Ananiev, unde s-a desfăşurat a şasea ediţie a festivalului de cultură populară moldovenească „Struguşorul”.

    Vechea denumire a orăşelului Ananiev este „Nanii”, după numele fondatorului Nanii, un cazac moldovean, iar etnicii români reprezintă peste 40 la sută din populaţia raionului. Mai mult, dacă am exclude centrul raional, moldovenii ar reprezenta o majoritate în această zonă.

    Festivalul de cultură populară „Struguşorul” are loc în fiecare an, în diferite sate moldoveneşti din raion: Tocile, Ananiev, Handrabura, Valea Hoţului (Dolinskoe, în ucraineană), reunind ansambluri populare moldoveneşti din raionul Ananiev şi raioanele învecinate: Kotovsk (Bârzul/Bârzula) – Lipeţkoe (Lipeţchi). În acest an, la Tocile au evoluat ansamblurile „Dacii”, din comuna Paşcani, raionul Criuleni, şi „Grădina dorului”, din Anenii Noi.

    Organizatorii şi sponsorii evenimentului sunt băştinaşii din această zonă, care doresc să contribuie la renaşterea culturii româneşti din localităţile de aici: Nicolae Balan – preşedintele raionului, şi Vladimir Muntean – directorul fabricii de panificaţie din oraşul Ananiev, care este şi sponsor general.

    Localnicii încearcă să promoveze cultura şi prin intermediul publicaţiei „Cuvântul moldovenesc”, a cărei iniţiatoare este Maria Golubenco, una din cele mai active militante pentru renaşterea culturală a moldovenilor din regiune.

    Din păcate, în majoritatea şcolilor din localităţile moldoveneşti limba de predare este rusa, iar acest fapt împiedică dezvoltarea specifică a comunităţii moldovenilor. În pofida faptului că aici continuă să fie predată „limba moldovenească”, chiar dacă este cu grafie latină, acest lucru nu are efectul scontat, deoarece tineretul îşi îndreaptă atenţia mai mult spre oraşele mari din Ucraina, unde limba dominantă este rusa sau ucraineana. Singura sursă a cunoaşterii limbii materne continuă să fie familia.

    Mărturiile călătorilor străini, cum ar fi Gian Lorenzo D’Anania, Giovani Botero, Nicolo Barsi, indică faptul că această regiune a fost locuită neîntrerupt de români, din cele mai vechi timpuri. Protoiereul rus Lebentiev recunoaşte, în lucrarea sa „Ucraina Hanului”, apărută în oraşul Herson, în 1860, că moldovenii sunt cei mai vechi trăitori pe locurile pe care se situează Transnistria.

    Odată cu mişcările revoluţionare din 1917, moldovenii transnistreni convoacă un congres la Odesa şi cer „lichirea Transnistriei de Basarabia”, „şcoala, liturghia şi judecăţile să se facă în limba română, să se folosească alfabetul latin”.

    Recunoscând caracterul românesc al regiunii, autorităţile sovietice creează, în 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM). În 1940, aceasta va fi dezmembrată. O parte din raioane au format, împreună cu Basarabia, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), iar o altă parte, populată preponderent de români, a trecut în componenţa Ucrainei sovietice.

    Astăzi, aici continuă să existe comunităţi de români, uitate de autorităţile de la Bucureşti şi Chişinău, iar procesul de migraţiune de la sat la oraş, procesul intensiv de rusificare şi ucrainizare pune sub semnul întrebării continuitatea identităţii româneşti în această zonă.

    Odată ce această regiune este mai apropiată de Chişinău – circulaţia între Ucraina şi Moldova continuă să fie liberă, iar majoritatea românilor de aici se identifică drept „moldoveni” – Guvernul Republicii Moldova are o obligaţiune morală să-şi asume responsabilitatea pentru păstrarea identităţii persoanelor pentru care Moldova reprezintă patria istorică. Pentru asta, autorităţile moldoveneşti trebuie să stabilească un dialog cu Kievul pe această temă. Cu atât mai mult cu cât în Republica Moldova există o minoritate ucraineană puternică, care are şi ea nevoie de autoconservare identitară şi atenţie din partea guvernului de la Chişinău.