Intitulat „Despre bazele politicii lingvistice de stat” şi fiind înregistrat la 26 august cu numărul 9073, proiectul de lege prevede statutul de limbi regionale pentru „rusă, bielorusă, bulgară, armeană, găgăuză, idiş, crâm-tătară, moldovenească, germană, neogreacă, poloneză, ţigănească, română, slovacă, maghiară, rusină, caraimă şi crâmceacă”. Coautorii proiectului arată în nota de fundamentare, postată pe pagina de internet a Radei Supreme, că „legislaţia lingvistică a Ucrainei este una nesistemică, contradictorie şi cât se poate de lacunară”. „Dacă este să ne raportăm la datele ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, din anul 2001, în cazul adoptării proiectului de lege limba rusă va căpăta statutul de limbă regională în 13 unităţi administrativ-teritoriale din Ucraina”, mai arată coautorii proiectului.

Corespondentul de la „Nezavisimaia gazeta” este de părere că proiectul de lege are toate şansele să fie adoptat în cadrul celei de a noua sesiuni din legislatura a VI-a, întrucât „regionalii” deţin majoritatea în Parlamentul ucrainean.

Potrivit proiectului de lege, limba rusă şi celelalte limbi regionale ar urma să fie folosite în organele puterii de stat de toate nivelurile, precum şi în sfera serviciilor administrative. Un articol special al proiectului prevede posibilitatea ca paşaportul de cetăţean al Ucrainei, diplomele universitare, livretele militare, cărţile de muncă, adeverinţele de căsătorie şi alte acte eliberate de autorităţile de stat să cuprindă informaţii nu doar în limba ucraineană de stat, ci, la alegere, şi în una dintre limbile minoritare care urmează să primească statut oficial la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

De asemenea, proiectul prevede utilizarea limbilor regionale în procedurile judecătoreşti, cele de urmărire administrativ-penală, în activitatea de antreprenoriat, precum şi în învăţământ. Astfel, instrucţiunea publică se va putea face în grupe, clase şi şcoli cu predare integrală în una dintre limbile minoritare şi regionale. Iniţiativa legislativă mai prevede posibilitatea folosirii limbilor regionale în presa scrisă şi audiovizuală, dar şi în dublajul de film, în funcţie de cererea publicului spectator. Singurul domeniu în care limba ucraineană ar urma să-şi păstreze statutul de unică limbă utilizată va fi cel al Forţelor Armate şi al structurilor paramilitare.

Pentru ca o limbă minoritară din Ucraina să obţină statutul oficial de limbă locală sau regională va fi necesară o pondere de 10% a vorbitorilor limbii respective, propun autorii proiectului de lege. Totodată, proiectul admite excepţii, când o limbă vorbită de mai puţin de 10% din populaţia localităţii, raionului sau regiunii ar putea dobândi statut de limbă locală sau regională. În asemenea cazuri va trebui să existe decizii ale autorităţilor locale vizate sau un număr rezonabil de semnături ale locuitorilor.

Reacţiile analiştilor şi comentatorilor de la Kiev nu au întârziat să apară pe marginea acestei iniţiative parlamentare. Victor Nabojenko, de la „Barometrul ucrainean”, este, bunăoară, de părere că noul proiect de lege va conduce la formarea autonomiilor maghiară şi română în Ucraina de vest. Nabojenko a declarat pentru „Nezavisimaia gazeta”, pe un ton alarmist, următoarele: „În ultimii ani, în Ucraina de vest ia amploare fenomenul separatismului. La aceasta îşi aduc contribuţia ţările vecine Ungaria şi România. Budapesta le eliberează paşapoarte maghiarilor din Transcarpaţia, iar România – românilor din regiunea Cernăuţi. Aceasta constituie o problemă. Dacă va fi adoptată o nouă lege cu privire la funcţionarea limbilor, fenomenul va lua turaţii. Într-un asemenea caz ar putea apărea două formaţiuni autonome în partea de vest a ţării. Autorii proiectului de lege nu s-au gândit la o asemenea perspectivă. Scopul urmărit de ei a fost altul şi se referă la regiunile de răsărit: neadmiterea înfiinţării unui nou partid prorus de stânga. Acest proces a scăpat de sub control. Dacă un asemenea partid va fi creat, iar regiunile de răsărit îşi trimit deja emisarii pentru susţinere la Moscova, Partidul Regiunilor va primi o lovitură puternică. Şi iată că „regionalii” şi-au adus aminte despre una dintre promisiunile lor electorale: limba rusă a doua limbă de stat. Ceea ce fac însă Kolesnicenko şi Kivalov nu va conduce la stabilizarea situaţiei în est, ci la separatism în vest”. „Crimeea şi Doneţkul nu vor fi luate şi duse de nimeni nicăieri, ele vor rămâne pe loc, indiferent dacă va fi adoptată sau nu o nouă lege despre funcţionarea limbilor. Pe când Transcarpaţia şi Cernăuţii ar putea încerca să se separe, ţinând cont, mai cu seamă, de faptul că în Ungaria au venit la putere naţionaliştii, de altfel, ca şi în România, ţări care nu fac un secret din dorinţa lor de a-şi redobândi teritoriile cuprinse altădată în fruntariile lor”, a mai declarat Nabojenko.

„Nezavisimaia gazeta” îl citează şi pe Veaceslav Kirilenko, preşedintele grupului parlamentar „Pentru Ucraina”, care a menţionat: „Folosind minorităţile naţionale drept paravan, Partidul Regiunilor încearcă să-i deschidă calea limbii ruse, legiferând astfel situaţia în care în ţară funcţionează două limbi de stat. Acest fapt însă va dinamita societatea. Mai multe forţe politice, inclusiv partidul „Pentru Ucraina” se vor pronunţa împotrivă. Dacă Partidul Regiunilor încearcă să-i facă astfel Moscovei pe plac, sperând să obţină beneficii pe alt plan, bunăoară în domeniul achiziţiilor de gaze naturale, faptul este în zadar: Rusia nu se va limita la chestiunea lingvistică şi va dori pe deasupra intrarea Ucrainei în Sistemul comun de transportare a gazelor, precum şi în Uniunea vamală.” Kirilenko a mai opinat că „Ucraina a soluţionat chestiunea lingvistică în 1996, când în Constituţie s-a fixat că limba de stat este cea ucraineană”.

Potrivit publicaţiei „Nezavisimaia gazeta”, în prezent limba rusă are statut oficial de limbă regională în regiunile Harkov şi Lugansk, precum şi în oraşul Sevastopol din Crimeea. Totodată, o decizie a Consiliului regional Zaporojie privind statutul de limbă regională acordat limbii ruse nu a putut intra în vigoare, întrucât aceasta a fost atacată în instanţă de către procuratura regională.

Nota FLUX: Românii reprezintă numeric în Ucraina a doua minoritate etnică, după cea rusă. Potrivit datelor ultimului recensământ organizat de Kiev în 2001, consângenii noştri deţin în ansamblul corpului social din Ucraina o pondere de 413 749 de persoane, dintre care 155 130 au fost înregistraţi ca etnici români sau românofoni, iar 258 619 – ca etnici „moldoveni”. Etnicii români sunt majoritari în trei raioane, şi anume: Adâncata sau Hliboca (67%), Herţa (94%) şi Reni (51%). De asemenea, românii deţin o pondere importantă într-un şir întreg de localităţi din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatică. Singurul deputat de origine română din Rada Supremă de la Kiev, Ion Popescu, a fost ales pe listele Partidului Regiunilor, ai cărui deputaţi au iniţiat proiectul de lege despre funcţionarea limbilor în Ucraina.

Limba română nu are nici un statut oficial în ţara vecină. Ucraina este semnatară a Cartei Europene a Limbilor Regionale şi Minoritare. Ucraina a semnat acest instrument în anul 1996 şi l-a ratificat în anul 2005, pentru a evita pericolul adoptării iniţiativei Partidului Regiunilor de proclamare a limbii ruse drept a doua limbă de stat, şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006.

Carta Limbilor Regionale şi Minoritare este un instrument juridic internaţional elaborat de Consiliul Europei şi deschis spre semnare la 5 noiembrie 1992. Pentru 24 de state membre ale Consiliului (din 47) documentul a intrat în vigoare. România a semnat Carta în 1995, a ratificat-o în 2007, aceasta intrând în vigoare la 29 ianuarie 2008. Raportul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 2010 privind modul de implementare de către Ucraina a Cartei Limbilor Regionale şi Minoritare cuprinde un şir de critici drastice la adresa autorităţilor de la Kiev. În Raport se menţionează: „Angajamentele asumate de către Ucraina nu corespund situaţiei reale a limbilor, în raport cu care trebuie asumate angajamente mai largi”.

Republica Moldova a semnat Carta la 11 iulie 2002, dar nu a ratificat-o până în prezent. Celelalte 22 de state care nu au ratificat Carta sunt state fără minorităţi etnice tradiţionale (Andora, Irlanda, Islanda, Monaco, San-Marino) şi state care au probleme serioase cu minorităţile etnice (Azerbaidjan, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Estonia, Georgia, Letonia, Lituania, Macedonia) sau aplică politici asimilaţioniste (Albania, Bulgaria, Federaţia Rusă, Franţa, Grecia, Italia, Portugalia, Turcia).